Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa pe 29 iunie.

 

Sfantul Apostol Petru este fiul lui Iona pescarul din Betsaida Galileii si frate mai mare al Sfantului Apostol Andrei. Educatia o primeste in familie, tatal sau deprinzandu-l de mic cu mestesugul pescuitului. Doritor de cunoastere si in asteptarea lui Mesia, Simon, caci asa se numea inainte de chemarea sa la apostolat, devine ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul.
 

Din paginile Sfintei Scripturi aflam despre chemarea lui la apostolat de catre Mantuitorul Hristos (Matei 4, 19), chemare la care Petru a raspuns fara preget, parasind toate: corabia de pescar, parinti, sotie, casa si masa, ducandu-se dupa Cel ce l-a chemat si l-a ales. Vreme de peste trei ani de zile, Petru L-a insotit pe Domnul pretutindeni. Sfantul Apostol Petru a fost martorul tuturor cuvintelor, minunilor si faptelor Fiului Omului. 
 

Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. 
 

Datorita marturiei de credinta pe care el a facut-o in numele apostolilor in Cezareea lui Filip, cand a afirmat dumnezeirea Mantuitorului: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), Mantuitorul Hristos ii schimba numele in Chifa, care inseamna piatra , de aici numele de Simon Petru, adica Simon cel tare in credinta: “Si Eu zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri”  (Matei 16, 18-19). 
 

"Cheile imparatiei cerurilor" nu le-a dat Mantuitorul numai lui Petru, ci tuturor apostolilor si urmasilor lor, episcopi si preoti. Aceste chei sunt cele sapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfanta Impartasanie, Nunta, Preotia si Sfantul Maslu. Cu aceste chei descuiem inimile, constiintele, raiul si imparatia cerurilor. Iar fara acestea ramanem afara de Biserica, afara de fericire si de imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ne lipseste harul mantuirii, ne lipsesc cele sapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul si usa milostivirii lui Dumnezeu. 
 

Pe Tabor, Sfantul Apostol Petru L-a vazut pe Domnul in toata stralucirea Sa dumnezeiasca. A fost alaturi de Mantuitorul in Gradina Ghetsimani, unde a vrut sa-L apere taind urechea slujitorului Malhus. 
 

Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul. 
 

Petru este martor la Inaltarea Domnului la cer si la Pogorarea Sfantului Duh, unde a luat cuvantul si a tinut prima si una dintre cele mai complexe cateheze crestine (Fapte 2, 14). Se umple de nespusa ravna si putere de sus; leapada frica, arunca valul indoielii, lasa toata nestiinta si incepe primul a vorbi despre Hristos in adunari, pe strazile Ierusalimului, in templul lui Solomon. A strabatut drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia fara odihna; peste tot invata, mangaie, mustra, intareste credinta si nadejdea primilor crestini, face minuni, vindeca bolnavi, sufera inchisoare, intemeiaza biserici, hirotoneste preoti, formeaza comunitati crestine in Ierusalim, in Samaria, in Iope, in Lidia. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua Epistole din Noul Testament, comori nepretuite prin care ne invata calea mantuirii si voia lui Dumnezeu.  
 

La Roma a primit moarte muceniceasca, fiind rastignit cu capul in jos, in timpul imparatului Nero, dupa dorinta sa, zicand ca nu este vrednic sa fie rastignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaste se pastreaza, dupa traditie, in biserica Sfantul Petru din Roma.

 

 

Sfantul Apostol Pavel, nascut in Tarsul Ciliciei (Turcia de astazi), a fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Sf. Ap. Pavel nu facea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70, el nu L-a cunoscut pe Domnul Iisus Hristos in viata Sa pamanteasca. Se numea Saul si, nefiind inca luminat cu puterea Duhului Sfant, el nu credea ca Hristos este Mesia cel asteptat. Mai mult decat atat, imputernicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Ca dovada a acestei vrajmasii, s-a invoit cu uciderea lui Stefan, primul mucenic al crestinatatii. 
 

Intr-o zi, pe cand mergea spre Damasc spre a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Saul traieste momentul de rascruce care ii va schimba definitiv viata: Mantuitorul Iisus Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El Insusi. Aud si ceilalti cuvantul: “Saule, Saule, de ce ma prigonesti?”; Saul care se va numi de acum Pavel, L-a cunoscut atunci pe Iisus nu ca Om, ci ca Fiu al lui Dumnezeu, Caruia trebuie sa se plece tot genunchiul celor ceresti si al celor pamantesti. Din cel mai inflacarat prigonitor al crestinilor, Saul se transforma in cel mai mare propovaduitor al Evangheliei lui Hristos, fiind cel care a ostenit cel mai mult pentru Domnul. 
 

In Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania. Apoi a stat trei ani in pustiul Arabiei, pregatindu-se cu multe rugaciuni, cu post si cu lacrimi pentru noua sa misiune.

In lungile si obositoarele lui calatorii, a indurat nenumarate primejdii, a suferit batai, a fost intemnitat, a indurat foamea si setea. Nici o suferinta nu i-a micsorat ravna de propovaduire a credintei, nici o primejdie nu l-a inspaimantat. Despre toate acestea, Sf. Ap. Pavel da marturie in Epistola a II a catre Corinteni 11, 18-31, adevarat certificat al apostoliei.
 

Prin toate cetatile pe unde a trecut, a intemeiat obsti crestine, de care s-a ingrijit tot timpul, sfatuindu-le si indrumandu-le prin epistolele pe care le trimitea catre frati, cand se afla departe. Din aceste 14 Epistole care alcatuiesc un adevarat cod si tezaur al vietii lui Hristos,  invatam si noi astazi. Nimeni din invatatii crestini n-a vorbit si n-a scris mai clar si mai adanc ca Sfantul Apostol Pavel despre mantuirea prin credinta, despre Sfintele Taine, despre lucrarea in Biserica a preotilor si a episcopilor, despre datoriile sotilor, ale copiilor, ale supusilor, ale stapanilor, despre indurarea suferintelor, despre viata cea de dincolo de moarte. 
 

El predica pe Hristos atat prin viata sa sfanta, smerita, ingereasca, cat si prin minunile pe care le facea si prin frumusetea cuvintelor sale. Iisus striga lumii prin constiinta si gura lui Pavel. Toata stradania apostoliei sale are urmatoarele temelii: siguranta absoluta a invierii lui Iisus, deci a Dumnezeirii Lui, de aici rezulta a doua siguranta: a invierii noastre din morti - vesnicia noastra si a treia, siguranta convietuirii lui Iisus cu omul.

 

Sfantul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele pagane din acele timpuri, iar sfarsitul sau a fost cu moarte de mucenic, taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru si sub acelasi imparat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare. 

 

Sfintii Apostoli Petru si Pavel au predicat in lume Evanghelia Mantuitorului Hristos, intr-o lume plina de ignoranta, aroganta, ura, nedreptate, pacate si moarte; acesti doi mari Apostoli ai Domnului strabat mii de kilometri, infrunta greutati de nedescris, suporta foame, sete, pericole de moarte, sunt batuti, ocarati, injositi, schingiuiti, aruncati in inchisori, pana la urma chiar omorati. Si toate acestea pentru a propovadui invatatura lui Hristos. 
 

In viata pamanteasca, acesti doi stalpi ai Bisericii au fost ca niste raze ale Soarelui (Hristos) trimise de El ca sa "lumineze cu lumina credintei pe toti oamenii cei din intuneriul inselaciunii si sa-i aduca cu Dumnezeiestile invataturi catre Dumnezeu”.
 

Se cuvine ca azi, mai mult ca oricand, cinstind cu imne si rugaciuni pe acesti doi luminatori, stalpi neclintiti ai credintei si Bisericii noastre, sa-i chemam in rugaciune si sa ne impartasim de razele lor de lumina! Sa credem in marturia lor, in slujirea careia si-au inchinat intreaga viata si au primit mucenicia! Sa privim la ei "ca la o faclie ce straluceste in loc intunecos, pana cand se va lumina de ziua si Luceafarul va rasari in inimile voastre”.