Sfantul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, este praznuit pe 27 octombrie. Sfantul Dimitrie cel Nou s-a nascut la inceputul secolului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabi, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei. Sfantul Dimitrie a purtat din frageda pruncie lupte acerbe pentru a dobandi o viata virtuoasa, in post si rugaciune. Intr-o zi, pe cand se dusese cu animalele la pascut, a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat, spre pocainta, sa lase descult timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, fapta considerata de el a fi ca o crima. Mai tarziu, s-a atasat unei comunitati monastice, iar dupa ce a ucenicit cele ale ascultarii, s-a retras in padure, unde si-a statornicit adapostul intr-o pestera, aproape de raul Lom, nestiut de oameni si aducand zi si noapte rugaciunile si lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu.
Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu. Au trecut ani multi si lumea uitase de existenta acestui pustnic, pana intr-o zi cand - la trei veacuri dupa moartea Sfantului - o inundatie a facut ca apele raului sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezile de piatra si a purtat cu el, ingropat in noroi, trupul ramas nestricat. Dupa alti 100 de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. S-au pus pe sapat si, de indata, au descoperit trupul sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita s-a vindecat pe loc. Trupul sfantului a fost transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabi, unde alte vindecari s-au petrecut. Atunci, poporul a venit din toate partile sa cinsteasca moastele Sfantului.
Domnitorul tarii Romanesti a trimis preoti si slujitori ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii domnesti. L-au luat aceia pe Sfant si au plecat spre Bucuresti, dar cand au ajuns aproape de Ruse, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. si asa s-a intors Sfantul la Basarabi in mijlocul satului si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul a trimis alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat.
Facator de minuni
Asezat acolo, Sfantul a facut, de-a lungul vremii, multe alte minuni. Spre sfarsitul Razboiului ruso-turc (1774), armata rusa a ajuns in preajma satului Basarabi. Generalul Piotr Saltikov a poruncit ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, i-a cerut acestuia sa lase romanilor moastele Sfantului, spre mangaiere, dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov a fost de acord. Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu mare alai, a fost asezat in biserica cea mare a Mitropoliei de la Bucuresti.
Ca ocrotitor al Bucurestiului, a pazit ca un strajer, de pe Dealul Mitropoliei, locuitorii de pe malurile Dambovitei. in vremurile de necaz, racla cu sfintele sale moaste era scoasa in procesiune pe strazile Capitalei. Asa s-a intamplat in timpul epidemiei de ciuma bubonica din anii 1813-1814, numita si "ciuma lui Caragea' (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Mureau zeci de oameni zilnic. La cererea domnului, s-a facut procesiune cu moastele Cuviosului Dimitrie. Drept rasplata pentru ajutorul invocat, epidemia a scazut in intensitate, locuitorii Capitalei reusind sa scape de cumplitul blestem. Sfantul Cuvios Dimitrie a raspuns rugaciunilor credinciosilor si pe timp de seceta, cand sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, in Muntenia, lipsa apei facuse ravagii mari in agricultura. Legat de procesiunea de atunci a ramas si o intamplare hazlie. Ploaia a cazut chiar din timpul pelerinajului, incat 'Voda, boierii si norodul care erau dupa Sfant fura udati pana la piele. si ploaia a tinut trei zile, cu mici intreruperi', aveau sa scrie cronicile vremii. si holera din 1831 au starpit-o rugaciunile Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou. La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, presedintele Divanului tarii Romanesti de atunci, in data de 15 septembrie, moastele Sfantului au fost duse pe Campia Filaret, unde, in prezenta autoritatilor militare ruse, a preotilor si credinciosilor, mitropolitul si calugarii au facut rugaciuni pentru incetarea urgiei. 'Din ziua aceea si pana la inceputul lunii octombrie a scazut repede numarul mortilor, care pana atunci atinsese 160 pe zi', mai consemneaza cronicile.
Sursa: basilica.ro
