Duminica Sfintilor Romani

"Si Iisus le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! Iar ei, indata lasandu-si mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 19-20)

Iubiti credinciosi,

Minunatele cantari pe care le auzim la slujbele Vecerniei si Utreniei din fiecare zi liturgica fac elogiul sau caracterizarea acelora care, prin gand si mai ales prin fapta, prin intreaga lor viata, au devenit urmatori ai Mantuitorului Iisus Hristos si care pot sluji drept pilda de urmat si pentru altii. Aceste cantari duhovnicesti ne poarta cu gandul spre sfintii care reprezinta culmile desavarsirii crestine, culmi din care se coboara catre noi glasuri tainice, cu indemnuri la o vietuire cu adevarat crestina, culmi de pe care se inalta rugaciuni pentru noi catre tronul Tatalui ceresc. intr-adevar, prin viata si faptele lor, sfintii au pus in lumina adevarata frumusete si stralucire a sufletului crestin, impodobit cu cele mai alese virtuti: credinta, nadejde, dragoste de Dumnezeu si de aproapele. Prin viata lor de rugaciune, prin felul in care au indurat chinuri si suferinte pentru adevar si dreptate, mergand uneori pana la jertfa vietii, ei au urcat pe cele mai inalte trepte ale desavarsirii, au devenit adevarate "temple ale Duhului Sfant" (cf. I Cor. 6, 19).

Daca cercetam slujbele inchinate sfintilor, cuprinse in cele 12 carti de cult numite "Mineie", ori in cartea de aleasa lectura duhovniceasca intitulata "Vietile Sfintilor", constatam ca majoritatea acestor sfinti au fost martirizati in primele veacuri crestine, mai cu seama in Imperiul roman pagan de altadata, cu capitala la Roma, dar si in viitorul Imperiu bizantin crestin, cu capitala la Constantinopol, care cuprindea insa si cateva tari din Orientul Apropiat, ca Siria, Palestina si Egiptul, in care au trait atatia cuviosi calugari cu viata aleasa. Cu timpul, pe masura ce s-au format state si Biserici Ortodoxe "nationale", fiecare dintre acestea si-a inscris - in diferite perioade istorice - in calendar sau sinaxar anumiti sfinti proprii sau "nationali", care se bucura de o cinstire "locala" in cadrul Bisericii respective. Asa se face ca si poporul roman, care a cunoscut - prin stramosii sai daco-romani - invatatura crestina chiar de la formarea sa ca popor in secolele II-IV, isi are propriii sai sfinti. Unii dintre ei au fost introdusi in sinaxarele noastre la date pe care nu le cunoastem, poate curand dupa trecerea la cele vesnice a unora dintre ei. Altii au fost trecuti oficial in calendarele romanesti prin hotarari sinodale si slujbe speciale intre anii 1950-1955 si apoi in 1992, si in anii care au urmat. Au fost canonizati atunci, adica asezati in ceata sfintilor, o seama de ierarhi, calugari, preoti sau credinciosi de neam roman ori de alte neamuri care au trait la noi si care, prin viata si lucrarea lor duhovniceasca, misionara sau culturala, au contribuit la sporirea patrimoniului spiritual sau cultural al romanilor.

Au fost canonizati un numar de martiri daco-romani, care au patimit mai cu seama in cursul persecutiei imparatului Diocletian, in jurul anului 300; cativa episcopi de la Tomis (Constanta de azi), sau din alte regiuni in care traiau daco-romani, care s-au remarcat prin lucrarile lor teologice de aparare a dreptei credinte si prin ravna lor misionara; apoi un numar insemnat de cuviosi calugari si calugarite din manastirile din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania, care au ramas in amintirea credinciosilor din zonele geografice respective, ca Nicodim de la Tismana, Daniil Sihastrul sau Teodora de la Sihla; cativa ierarhi cu viata aleasa si cu o bogata activitate culturala, cum au fost mitropolitul Antim Ivireanul si Grigorie Dascalul ai Tarii Romanesti, Varlaam si Dosoftei ai Moldovei sau episcopul Calinic de la Ramnic; doi ierarhi ardeleni care au indurat mari suferinte in lupta pe care au purtat-o impotriva actiunilor desfasurate de anumiti dregatori urmarind calvinizarea si instrainarea romanilor ardeleni; apoi, calugarii Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara, preotii Moise Macinic si Ioan din Gales, precum si credinciosul Oprea din Saliste, toti din Ardeal, care s-au impotrivit fatis uniatiei, in secolul al XVIII-lea si, in sfarsit, mari domnitori romani, Stefan cel Mare si Constantin Brancoveanu, ctitori de biserici si ocrotitori ai Bisericii ortodoxe de pretutindeni, ultimul fiind chiar martirizat de turci, dar si Neagoe Basarab.

Dar pe langa acesti sfinti daco-romani si romani, cunoscuti cu numele, aproximativ o suta la numar, si care au zile speciale de cinstire in cursul anului bisericesc, mai exista si un numar impresionant de mucenici si marturisitori de neam roman, necunoscuti cu numele. Din aceste motive, in 1992, la 20 iunie, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa se instituie o zi speciala pentru pomenirea lor, sub numele de "Duminica Sfintilor Romani", care se va praznui in fiecare an in a doua Duminica dupa Pogorarea Sfantului Duh (prima fiind "a Tuturor Sfintilor"). In aceasta Duminica sunt cinstiti:

-    "Sfintii ierarhi, preoti si diaconi care s-au savarsit muceniceste si au marturisit si au aparat cu jertfelnicie credinta ortodoxa, neamul si tara noastra", dar si credinciosii care au primit cununa sfinteniei "prin patimile si sangele lor";

-    "Sfintii cuviosi si cuvioase care s-au savarsit traind deplin viata calugareasca si care, prin pilda vietii lor si prin rugaciune, au hranit duhovniceste pe toti credinciosii";

-    "Sfintii romani ucisi de ostile pagane sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum si cei care au cazut in lupta cu acestia, sau in amara robie pentru credinta, Biserica si neam";

-    "Si toti ceilalti, sfinti crestini ortodocsi romani din toate timpurile si de pretutindeni, stiuti si nestiuti, care au sporit in dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugaciunii si a virtutilor crestine, pe care Dumnezeu i-a inscris in Cartea Vietii".

Iubiti credinciosi,

Din aceasta simpla insirare a "sfintilor" care sunt cinstiti de credinciosii romani in a doua Duminica dupa Rusalii, ne dam seama ca este vorba atat de "eroii credintei": ierarhi, calugari si calugarite, preoti si diaconi, deci slujitori ai Bisericii, cat si de "eroii neamului": ostasi care s-au jertfit pe campurile de lupta pentru apararea pamantului stramosesc, dar si clerici si mireni care au murit in inchisori si in deportare, in perioada regimului comunist, ca si frati ai nostri din Basarabia si din Bucovina, care au indurat aceleasi suferinte din partea regimului sovietic ateu, alaturi de atatea popoare subjugate si oprimate. Fara indoiala ca multi dintre inaintasii nostri s-au numarat printre acesti "eroi ai credintei si ai neamului", care au urmat lui Hristos, intocmai ca Apostolii pomeniti in pericopa evanghelica de astazi. Din aceste motive, avem o sfanta indatorire: de a-i cinsti dupa cuviinta, ca pe niste vrednici fii ai Bisericii si ai poporului dreptcredincios, si a pastra neincetat legatura cu ei prin rugaciune.

Avem insa si indatorirea de a le urma pilda vietii, de daruire pentru Biserica si neam, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care ne indeamna: "Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au savarsit viata si urmati-le credinta" (Evr. 13, 7).

 Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu