Bogatia, un prieten necredincios

Ce voi zice si ce voi grai ? Vremea este de lacrimi, iar nu de vorbe de plans, nu de cuvinte de rugaciune, iar nu de graire catre popor, asa de mari sunt faptele ce s-au petrecut. Nevindecata este buba, mare este rana si vindecarea ei este mai presus de orice doctorie, avand trebuinta de ajutorul, col de sus. Iov pierzandu-le pe toate, sta pe gunoi, si auzind prietenii lui au venit la el’ si vazandu-l de departe, si-au rupt hainele si si-au presarat pamant pe capetele lor si au plans cu glas mare.

 

Tot asa trebuia sa faca toate cetatile cele dimprejurul nostru, sa vina in cetatea noastra si sa planga cu mare milostivire pentru cele ce s-au intamplat. Acela sta atunci in gunoi, acesta sta acum in mare cursa. Si precum atunci diavolul a napadit asupra turmelor, a cirezilor si a intregii avutii a Dreptului, asa cum s-a tulburat impotriva cetatii noastre. Dumnezeu a ingaduit si atunci si acum; atunci sa faca pe Dreptul mai stralucit cu marimea ispitelor, iar acum, ca pe noi sa ne intelepteasca mai mult cu marimea necazului acestuia…
 

Dar este vremea sa va punem inainte masa cea obisnuita de la Pavel, aducandu-va cuvantul ce s-a citit astazi in auzul tuturor. Care dar sunt acelea ce s-au citit astazi? "Celor bogati in veacul de acum porunceste-le sa nu se semeteasca”. Zicand "celor bogati in veacul de acum”, aratat este ca sunt si alti bogati, dar ai veacului ce va sa fie. Precum era Lazar, care in aceasta viata era sarac, iar acum in cealalta este bogat. Nu cu aur si cu argint, sau cu vreo alta materie de aceasta stricacioasa si muritoare fiind  imbogatit, ci cu bunatatile cele negraite, pe care    ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit.
 

Aceasta este cu adevarat bogatie si indestulare, cand nici stricacioasa nu este si nici schimbare nu va primi. Iar bogatul acela, care trecea cu vederea pe Lazar a ajuns mai sarac decat toti, ca rugandu-se sa  dobandeasca o picatura de apa,  nici atat n-a primit. De aceea i-a numit bogati ai veacului acestuia, ca sa cunosti  ca  odata  cu viata  aceasta  inceteaza  si  indestularea; nu trece mai departe, nici se muta impreuna cu cei ce o au cand se muta de aici, ci de multe ori chiar mai    inainte de moarte ii lasa. Si aceasta o arata Pavel zicand: "Nici sa-si puna  nadejdea  in bogatia cea  nestatornica”  (I  Tim.  6,   17).
 

Nimic altceva nu este asa de necredincioasa ca bogatia, despre care  de multe ori am zis si nu voi  inceta a zice. Fugar nemultumitor,  sluga  necredincioasa  este,  macar  de  o  vei  pune in nenumarati butuci; trage si butucii cu ea si se duce.  Si de multe ori cei ce o aveau au inchis-o cu usi si cu zavoare si au  pus pazitori s-o  pazeasca,  dar ea momind pe pazitori, impreuna cu ei, cei ce o strajuiau, a fugit, tarand dupa ea pe pazitori. Iata ca nimic n-a folosit aceasta straja. Ce poate fi mai necredincios ca bogatia ? Si cine poate fi mai ticalos ca cel ce se sarguieste spre dobandirea ei ? Si se ispitesc, cu atata osardie, sa adune un lucru atat de putred si nestatornic, ne-auzind pe Proorocul care zice: "Vai de cei ce nadajduiesc in puterea lor si intru multimea bogatiei lor se falesc”.
 

Spune, proorocule pentru care pricina, spui vai ? "Strange comori si nu stie cui le aduna pe ele”. Osteneala depui s-aduni bogatia, dar folosul din ea nu este sigur. De multe ori te ostenesti pentru vrasmasi, ca dupa moartea ta, la cei ce te-au nedreptatit si nenumarate rele ti-au facut, ramane mostenire tie pacatele, iar acelora desfatarea.
 

Deci sa cercetam pentru care pricina a zis Pavel: „Celor bogati in veacul de acum porunceste-le sa nu se semeteasca”, si nu a zis: sa nu se imbogateasca, sa saraceasca, sau sa-si imparta avutiile. Stia ca radacina si pricina a bogatiei este mandria, de aceea a zis asa, caci daca se vor smeri de prisos este indemnul acesta. Pentru care pricina, spune-mi, porti imprejurul tau slugile cele multe, lingusitori si toata cealalta pompa? Nu pentru trebuinta, ci numai pentru mandrie, ca din multimea slugilor sa pari ca esti mai cinstit decat ceilalti oameni. Apoi mai stia ca bogatia nu este oprita nimanui, mai ales daca o va intrebuinta cum se cuvine.
 

Caci precum am zis ca vinul nu este lucru rau, ci betia, asa nici avutia nu este rea, ci lacomia si iubirea de argint. Unul este iubitorul de argint si altul bogatul. Iubitorul de argint nu este bogat, el are trebuinta de multe, iar cel ce are trebuinta de multe nu va fi bogat niciodata. Iubitorul de argint este pazitor al banilor, iar nu stapan al lor; rob, iar nu domn. Mai lesne va da ceva din trupul sau, decat din aurul cel ingropat. Si ca si cum i-ar fi poruncit cineva ca de nimic din cele ce le pastreaza sa nu se atinga, asa, cu toata luarea aminte, le pazeste, ferindu-se de bogatia lui ca de a altuia. Cu adevarat sunt straine. Ca pe acestea, pe care nu voieste sa le dea la altii, nici sa le imparta la saraci, cu toate ca sufera pentru ele nenumarate chinuri, cum va putea sa le socoteasca ale sale? Si cum are stapanire peste ele cand nu-si ingaduie sa le intrebuinteze, nici de ele sa se desfateze ?
 

Pavel nu obisnuieste sa porunceasca ascultai orilor toate cele folositoare, ci mai lasa din ele, pogorandu-se la neputinta lor, precum si Hristos a facut. Ca Hristos nu a zis bogatului aceluia care venise la El si vorbea despre viata vesnica: "Mergi si vindeti averile tale!”, ci lasand aceasta, vorbea despre alte porunci cu el, apoi fiindca acela i-a cerut, zicand: "Ce inca imi mai lipseste ?”, nici atunci nu i-a zis hotarat: Vinde-ti averile tale!, ci „Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta” (Mt. 19, 21). La alegerea ta las aceasta; pe tine te fac stapan al vointei si al alegerii, nu te silesc.
 

De aceea si Pavel cu cei bogati nu vorbea de saracie nimic, ci de smerenia gandului, facand aceasta si pentru neputinta ascultatorilor, stiind ca de se vor smeri, degraba se vor izbavi si de osardia de a se imbogati. Si sfatuindu-i sa nu se inalte cu gandul, le-a adus si pricina pentru care nu trebuie sa se inalte. Si care este aceasta? Cunoasterea firii bogatiei, ca este degraba pieritoare si necredincioasa. De aceea a adaugat: "Nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica”.
 

Bogat este nu cel ce are multe, ci cel ce da multe. Avraam era bogat, iar nu iubitor de argint. Ca nu dorea casa cuiva, nici iscodea avutia vreunuia, ci fiind iubitor de straini, numai la una lua seama, daca nu este undeva vreun om, sau vreun sarac, ca sa-l mangaie si sa le vindece saracia, sau vreun calator, ca sa-l primeasca. Nu si-a poleit tavanul cu aur, ci asezandu-si coliba langa stejarul acela, se multumea cu umbra frunzelor. Si atat de stralucit a fost locasul sau, incat ingerii au dorit sa petreaca in el. Ei nu cautau casa stralucita, ci sufletul infrumusetat cu fapta buna.
 

Acestuia dar, sa urmam si noi, iubitilor, si averile sa le cheltuim la saraci. Locasul lui Avraam nu era facut cu iscusinta, dar era mai stralucit decat curtile imparatesti. Niciodata vreun imparat n-a primit ingeri, iar cel ce sta sub stejarul acela si sub el isi asezase coliba, s-a invrednicit de cinstea aceasta, nu pentru casa cinstindu-se, ci pentru pretul cel mare al sufletului si pentru bogatia care se afla in el. Si noi dar sa nu impodobim casele, ci mai inainte de case, sufletul nostru.
 

Cum nu este lucru de ocara sa captusim in zadar zidurile cu marmora, iar pe Hristos, care umbla gol, sa-L trecem cu vederea? Ce folos ai omule din casa? Oare vei putea s-o iei cand te vei duce de aici? Numai sufletul negresit il vei lua si te vei duce. Iata vedeti ce fel de primejdie ne-a ajuns pe noi. Sa aducem, casele noastre si sa inceteze primejdia ce sta spanzurata deasupra noastra. Dar ele nu vor putea. Si martori sunteti voi, cei ce le lasati pustii si fugiti, temandu-va de ele ca de niste curse sau mreje. Sa va ajute banii acum. Dar nu au putere.
 

Iata dar, ca daca acolo unde este manie de om, neputincioasa se arata puterea banilor, cu cat mai mult la Dumnezeu si la Judecata cea nemitarnica se va face aceasta. Daca cel ce s-a intaratat si s-a maniat este un om, si nu ne foloseste cu nimic aurul pentru a-l imblanzi, cu mult mai vartos cand se manie Dumnezeu, nu va putea fi imblanzit cu bani, deoarece nu are trebuinta de ei. Sa zidim case ca sa locuim, nu ca sa ne mandrim. Ce este peste trebuinta este de prisos si nefolositor. Încalta-te cu incaltaminte mai  mare decat piciorul. Nu o vei suferi, ca te impiedica la umblare. Asa si casa care este mai mare decat trebuinta, impiedica la suirea la ceruri. Si de voiesti sa zidesti case stralucite si mari, nu te opresc, dar nu pe pamant. Zideste corturi in ceruri, ca sa poti primi si pe altii; corturi care niciodata nu se strica.
 

De ce te turbezi sa agonisesti cele ce fug si raman aici ? Nimic nu este mai amagitor decat bogatia; astazi e cu tine si maine e impotriva ta. Ea este un pizmas cu care impreuna petreci; vrasmas cu care locuiesti permanent. Si martori sunteti voi cei ce o aveti ,care mereu o ingropati si o ascundeti. Iar pe primejdia cea de acum mai mare he-o face bogatia. Uita-te la saraci cum sunt de linistiti si slobozi. Bogatii au multa neliniste, alearga si cauta unde sa-si ingroape aurul, sau cui sa-l incredinteze.

Ce mai umbli si cauti o omule ? Iata sta Hristos gata sa primeasca averea ta, s-o pastreze. Si nu numai sa ti-o pastreze, ci sa ti-o si inmulteasca si cu multa dobanda sa ti-o dea inapoi. Din mana Aceluia nimeni nu o rapeste. Si nu numai ca El iti pastreaza averile, ci te si slobozeste de orice primejdie. Oamenii cei ce primesc bani sau lucruri spre pastrare, socotesc ca ne fac noua un bine, ca pazesc cele incredintate. La Hristos nu este asa. Ca atunci cand primeste cele ale noastre spre pastrare, nu socoteste ca ne-a facut un bine, ci ca noi l-am facut un bine si pentru pazirea acestora nu cere de la tine plata, ci iti da El tie plata.
 

Oare ce cuvant de indreptatire vom avea? De care iertare ne vom invrednici, daca trecand cu vederea pe Cel ce poate sa ne pazeasca cele ale noastre si recunostinta pentru pazire ne arata si plati nespus de mari ne da pentru pazirea aceasta, la oamenii, care sunt nesiguri, si care socotesc ca ne-au facut un bine punem :spre pastrare averile noastre. Si nu numai ca cele ale noastre le luam inapoi, ci pentru ale lua, trebuie sa dam acelora o parte din ele.
 

Strain si nemernic esti aici ! Ai patrie in ceruri ! Muta-le toate acolo, ca si mai inainte de desfatarea de acolo, sa primesti rasplatirea. Ca acela ce se hraneste cu nadejdi bune si de cele ce vor sa fie doreste, inca de aici a gustat imparatia. Nimic altceva nu obisnuieste sa ridice pe suflet si sa-l faca mai bun, ca nadejdea cea buna a celor viitoare si cu mult mai mult claca vei muta acolo bogatia ta si vei purta grija de sufletul tau, indeletnicindu-te cu locurile cele cuviincioase.
 

Cei ce isi cheltuiesc toata osardia pentru impodobirea caselor, fiind bogati intru cele dinafara, defaima pe cele dinlauntru, trecand cu vederea sufletul lor cel pustiu si intinat si plini de paienjeni. Iar daca vor defaima pe cele dinafara, cheltuind toata osardia lor la impodobirea mintii, sufletul acestor oameni va fi lacas al lui Hristos. Si cine poate fi mai fericit, decat acela care are pe Hristos locuind intru sine ?
 

Voiesti sa fii bogat ? Sa ai prieten pe Dumnezeu, si vei fii mai bogat decat toti !
 

Voiesti sa fii bogat? Nu cugeta inalt. Si nu numai pentru cele ce vor sa fie, ci si pentru cele de aici. Nimeni nu este asa de zavistuit ca omul bogat. Iar daca va impreuna si mandria, indoita se face prapastia si mai cumplit razboiul de la toti. Iar de vei stii sa petreci cu smerenie, vei putea birui cu ea tirania zavistiei si cele ce le ai iti vor fi in siguranta. Caci astfel este fapta buna, nu numai spre cele ce vor sa fie ne foloseste, ci si aici ne da rasplatire. Deci sa nu ne punem nadejdea in bogatie si nici in lucrurile trecatoare. Caci daca cel ce cugeta la cele inalte cu mandrie, piere si se prapadeste, cu mult mai vartos cel ce gandeste la cele trupesti.
 

Sa cugetam la  firea noastra, sa  socotim  pacatele noastre, sa cunoastem cine suntem si  destul ne va fi noua aceasta sa ne indemne la smerita cugetare. Sa nu-mi zici ca ai bunatati stranse de atatia si atatia ani, nenumarati talanti de aur,  dobanzi  care se adauga in fiecare zi. Caci  toate acestea le zici in zadar. Ca de multe ori intr-un ceas, sau intr-o clipita, toate cele adunate in case se imprastie, precum imprastie  vantul   pulberea   cea  nestatornica. Despre   acestea   viata noastra este plina de pilde, iar Scripturile pline de invataturi. Cel ce astazi este bogat, maine este sarac. De aceea de multe ori  am  ras  citind  testamente,  care  ziceau: Cutare  sa  aiba stapanirea  casei,  sau  a  tarinilor,  iar  evitare  folosul si intrebuintarea lor.
 

Toti avem intrebuintarea, iar stapanire nu are nimeni. Si cu toate ca in intreaga noastra viata bogatia va fi la noi, neschimbandu-se de loc, dar la moarte vrand-nevrand o lasam  altora, folosindu-ne numai de intrebuintarea ei, iar de stapanire suntem lipsiti. Pentru aceasta aratat este ca numai aceia  au  stapanirea,  care  au defaimat intrebuintarea  ei si au ras de desfatare. Caci cel ce a  aruncat avutiile si le-a dat saracilor, le-a intrebuintat cum se cuvine si avand stapanire peste ele, asa s-a dus de aici; caci nici in ceasul mortii nu se lipsesc de averea lor, cand au trebuinta mai mare de folosul si apararea ei, iar in ziua Judecatii, cand ni se va cere seama  pentru cele ce am lucrat, nu numai atat cat am impartit vom lua, ci mult mai multe decat acelea care le-am impartit.
 

De aceea cel ce va voi sa aiba si averea si stapanire peste ea, sa se lipseasca si sa se izbaveasca de acum de ea. Iar cel ce nu va face aceasta acum, la moarte negresit o va face, daca nu si mai inainte de ea, pierzand-o dupa ce a suferit multe primejdii si rele. Si nu numai acesta este raul, ca se face o schimbare pe neasteptate, ci se face fara nici o veste sau  pregatire, si asa deodata vine bogatul in saracie iar saracul nu patimeste nimic din acestea, ca nu a avut nadejdea la aur si la argint si la materii neinsufletite, ci la Dumnezeu, Care da toate cu imbelsugare. De aceea pentru cel bogat starea lui este mult mai nesigura, decat pentru cel sarac, fiindca acesta primeste cu usurinta  schimbarile  cele dese ale vietii.
 

Si ce inseamna aceea ce s-a zis: "Care ne da cu belsug toate spre indulcirea noastra” (I Tim. 6, 17). Dumnezeu da cu indestulare cele ce sunt cu mult mai de nevoie decat banii, adica, aerul, apa, focul, soarele si toate cele asemenea. Si nu poate zice cineva ca de mai multa lumina se indulceste bogatul si de mai putina saracul. Si nu poate zice nimeni ca mai mult aer respira bogatul decat saracul. Ci toate sunt puse la indemana tuturor si toti la fel se impartasesc din ele. Si pentru care pricina a facut Dumnezeu de obste pe cele mai mari si mai de nevoie, iar nu pe cele mai mici si de jos. Pentru care pricina? Ca sa se intretina si sa se pazeasca viata noastra si sa inlesneasca nevointa la lucrarea faptei bune."
 

Si daca cele necesare vietii nu ar fi fost date de obste, poate cei bogati, puind in lucrare lacomia lor cea obisnuita, ar fi sugrumat de tot pe cei saraci. Ca daca la bani fac aceasta, cu mult mai mult ar fi facut ia acelea. Si daca banii ar fi fost de obste si la indemana oricui, s-ar fi ridicat porunca milosteniei si a dragostei de aproapele. Deci ca sa traim fara ele grija si fara teama, de obste ni s-au dat toate pricinile vietii. Iar ca sa avem putinta a castiga cununi si laude, banii nu s-au dat de obste. Asadar, urand lacomia si vanand dreptatea, sa dam averile noastre saracilor, ca sa luam prin milostenia aceasta oarecare mangaiere a pacatelor noastre.
 

Dumnezeu te-a facut bogat, de ce tu singur te faci sarac ? Te-a facut bogat ca sa ajuti celor lipsiti si asa sa dezlegi pacatele tale. Ţi-a dat bani, nu ca sa-i inchizi spre pierzarea ta, ci ca sa-i versi spre mantuirea ta. Si a facut Dumnezeu averea celor bogati nestatornica si lesne alunecatoare, ca vazand ei aceasta sa-si mai inceteze turbarea in agonisirea ei. Si daca acum cand avutia este asa si cand multe vrasmasii se nasc din ea, asa de mult se aprind cei bogati spre poftirea ei. ce ar fi fost daca bogatia ar fi fost statornica si sigura; de cine le-ar fi fost mila celor bogati ? De cine s-ar fi induplecat ? De care vaduva ? De care sarmani ? De care saraci ?
 

Deci sa nu socotim ca este mare bunatate bogatia. Caci mare bunatate este nu a avea bani, ci a avea frica de Dumnezeu si evlavie. Iata, daca acum ar fi fost vreun drept, care sa aiba multa indrazneala catre Dumnezeu, cu toate ca ar fi fost cel mai sarac dintre toti oamenii, ar fi fost de ajuns sa faca sa inceteze nevoile acestea. Ca ar fi fost de ajuns numai sa intinda mainile la cer si sa cheme pe Dumnezeu, si ar fi trecut norul acesta. Iar aurul, care atat de mult se afla strans, mai netrebnic este si decat lutul, ca sa inceteze si sa risipeasca relele ce ne stau asupra-ne. Si nu numai in primejdia aceasta, ci boala de ne-ar cuprinde, sau moarte, sau orice neputinta de acest fel, vadita este slabiciunea banilor, caci nu pot de la ei sa aduca nici o mangaiere la cele ce ni se intampla.
 

Bogatia intrece saracia, intr-un fel, ca cei ce o au se desfateaza in toate zilele si se umplu la ospaturi de multa dulceata. Dar aceasta se poate vedea si la mesele saracilor, ei se desfateaza cu mai multa dulceata decat toti bogatii. Nu va minunati, nici sa socotiti ca ceea ce am zis este de necrezut ! Voi dovedi aceasta din viata de toate zilele. Stiti si toti adeveriti ca la ospete, nu bucatele fac dulceata, ci asezarea celor ce se ospateaza. Adica, de mananca cineva la masa flamand, hrana aceea, cu toate ca va fi mai simpla decat toate bucatele, va fi mai dulce decat toate placintele si dresurile si decat alte indulciri. Iar cel ce nu asteapta trebuinta, nici nu are rabdare sa flamanzeasca, lucru pe care il fac bogatii, ca si placinte de vor fi puse inainte, nu vor simti dulceata  lor, fiindca pofta lor nu este zadarata.
 

Si ca dovada ca este asa, martori sunteti voi toti. Dar sa auzim  si Scriptura ce zice: "Sufletul satul batjocoreste fagurii, iar sufletului flamand si cele amare i se par dulci” (Pilde 27, 7). Si ce este mai dulce decat fagurul si mierea? Dar dulceata n-are valoare pentru cer ce nu este flamand. Ce este mai greu si mai nesuferit ca amarul? Dar el este dulce celui ce se afla in lipsa si in saracie. Si cum ca saracii vin da masa cand au trebuinta si foame, tuturor le este aratat, iar bogatii nu asteapta acestea. De aceea ei nu dobandesc din hrana curata si adevarata dulceata. Si nu numai la bucate se intampla aceasta, ci si la bauturi. Si precum la cei saraci foamea face dulce firea bucatelor, asa si setea obisnuieste sa faca dulce bautura, desi numai apa este.
 

Însusi Proorocul zice: „Cu miere din piatra i-am saturat pe ei” (Ps. 80, 15), Nicaieri in Scriptura n-am citit ca Moise a scos miere din piatra, ci peste tot rauri si curgeri de ape reci. Ce inseamna dar ceea ce s-a zis ? Ca nu minte Scriptura. De vreme ce insetati erau ei si obositi; atunci cand intampinau curgeri de-ape reci, si vrand Proorocul sa arate cat de dulci erau pentru ei apele le-a numit miere, nu ca apa s-a schimbat in miere, ci setea celor ce beau a prefacut curgerile acelea mai dulci decat mierea. Ai vazut cum asezarea celor insetati obisnuieste sa faca dulce si bautura? Caci multi saraci, ostenindu-se si ticalosindu-se de multe ori si aprinzandu-se de sete, band apa, cu dulceata ce s-a zis se impartasesc. Iar bogatii band vin dulce si mirositor si plin de toate aromatele ce poate avea vinul, nu simt aceiasi veselie.
 

La fel si la somn poate observa oricine, ca se intampla. Ca nu asternutul cel moale, nici patul cel ferecat cu argint, nici linistea ce Se face in casa, nici altceva de acest fel nu face somnul mai dulce st mai odihnitor, ca osteneala si culcarea atunci cand este trebuinta de somn. Aceasta o marturiseste cercarea lucrurilor, dar mai inainte de ea, o marturiseste puterea Scripturilor. Solomon, care a petrecut intru desfatare, zice: "Dulce este somnul slugii, ori putin, ori mult de va manca” (Eccl. 5, 11). Pentru care pricina a spus "ori putin”. Una uscand trupul si nelasand pleoapele ochilor sa se inchida, iar cealalta, inghesuind si stramtorand duhul si multe chinuri pricinuind trupului.
 

Dar desi amandoua, acestea daca s-ar intampla poate sluga sa sufere ceva?”    Amandoua acestea, si lipsa si imbuibarea aduc mangaiere si osteneala. Ca devreme ce toata ziua alearga pretutindeni, slujind stapanilor, ostenindu-se, si nici macar atata rasufland, mangaiere a acestor osteneli nu este alta decat dulceata somnului. Si acest lucru s~a facut de iubirea de oameni a lui Dumnezeu,  ca dulcetile sa nu fie cumparate cu aur si argint, ci cu osteneala, cu trebuinta cea de nevoie si cu toata filosofia. Iar bogatii nu sunt asa, ci culcandu-se pe asternuturi moi, de multe ori privegheaza toata noaptea. Si multe, mestesugind, nu dobandesc acest fel de dulceata.
 

Iar saracul incetand de ostenelile cele de toata ziua, avandu-si toate madularele obosite, culcandu-se, indata primeste un somn dulce si odihnitor, luand prin aceasta nu putina plata a ostenelilor celor cinstite. Deci daca saracul cu mai multa dulceata doarme, bea si mananca, de ce folos mai este bogatia, fiind lipsita si de bunatatea aceasta, cu care se parea ca intrece saracia? Pentru aceasta  Dumnezeu din inceput a injugat pe om cu osteneala, nu pedepsindu-l, ci inte-leptindu-l si invatandu-l. Cand Adam traia viata fara de osteneala, a cazut din rai.
 

Iar Apostolul, cand ducea o viata in osteneala  si  primejdii,  cum  zice:  „in  osteneala si in truda, in privegheri adeseori, in foame si in sete, in posturi de multe ori, in frig si in lipsa” (II Cor. 11, 17), atunci s-a dus in rai. Deci sa nu dispretuim osteneala si munca. Ca si mai inainte de Împaratia cerurilor, aici mare rasplatire luam, dobandind dulceata cea din osteneli. Si nu numai dulceata, ci si  -  ceea ce este mult mai scump decat dulceata  -  sanatate desavarsita.  Caci asupra celor bogati napadesc nu numai lipsa de dulceata si de pofta; ci si boli, iar saracii sunt scutiti de mainile doctorilor. Si cu toate ca vor cadea uneori in boala, se ridica degrab, izbavindu-se de slabiciune si aratandu-se cu trupurile sanatoase.
 

Mare avere este saracia, la cei ce o poarta cu intelepciune; comoara nejefuita, toiag tare, comoara nefurata, stare nevrasmasita. Dar saracul patimeste necazuri si stramtorari? Mai mari stramtorari si vrasmasii sufere bogatul. Se defaima si se ocaraste saracul ? Dar bogatul se zavistuieste. Nu este asa de atacat saracul, precum este bogatul. Fiindca din toate partile este atacat si de diavolul si de oamenii vrasmasi, si tuturor este rob din pricina averii celei multe si a multimii lucrurilor. Cel ce are trebuinta de multe, este nevoit sa linguseasca pe multi si cu multa necuviinta si injosire sa le slujeasca. Iar cel sarac, de va stii sa pretuiasca linistea, nici chiar de diavolul nu poate fi luptat si biruit.
 

Iov era tare mai inainte, dar dupa ce a pierdut toate, atunci s-a facut si mai tare si a castigat stralucita biruinta asupra diavolului. Si apoi saracul de va sti sa se fereasca de rele, nu va putea fi ocarat. Caci ceea ce am zis pentru dulceata, ca ea nu se castiga din pretul cel mare al bucatelor, ei dintru asezarea celor ce se ospateaza, aceasta si pentru ocara o zic. Ca ocara, nu de la socoteala celor ce ocarasc se intareste sau se stinge, ci de la asezarea celor ce patimesc. Adica, de te-a ocarat cineva si ti-a zis vrute si nevrute, de vei rade de ocari si nu vei primi cuvintele lui, mai presus de rana te faci, si nu te-ai smintit ocarat.
 

Precum de am avea trup de diamant si din toate partile nenumarate sageti s-ar fi aruncat asupra noastra, tot asa nu primim rani atunci cand nu luam aminte la ocaratori. Nu pricinuieste rana mana celui ce sloboade sagetile, ci el insusi se raneste prin ocarile ce le. sloboada. Asa cu adevarat este si aici. De vom sti sa rabdam, nu vom putea fi ocarati, nici vom patimi vreun necaz. Te-a ocarat cutare, dar n-ai luat aminte la ocara lui, n-ai patimit durere. Iata ca nu te-ai ocarat, ci mai ales ai ranit. Caci atunci cand cel ce a ocarat va vedea ca ocara lui n-a ranit sufletul tau, el se raneste mai mult. Si cei ce se ocarasc si tac, rana ocarilor se intoarce la cei ce le-a trimis.
 

Deci sa ne aratam credinciosi intru toate, iubitilor, si saracia intru nimic nu ne va putea vatama. Ci ne va folosi foarte mult si mai straluciti si mai indestulati decat toti bogatii ne va face. Caci cine era, spune-mi, decat Ilie mai sarac ? Dar biruia pe toti bogatii, pentru ca era atata de sarac, si saracia aceasta a ales-o cu mintea sa bogata. Caci toata bogatia banilor a socotit-o ca este mai prejos decat marimea lui de suflet si nevrednica de vietuirea lui si de aceea a iubit atata saracia. Si de ar fi socotit ca aceste de fata sunt mari, nu ar fi dobandit numai un cojoc, defaimand toata desertaciunea lucrurilor pamantesti. Nu aurul ca lutul il vedea si afara de haina aceea nimic mai mult n-a agonisit.
 

Dar imparatul avea trebuinta de saracul acesta, si cel ce avea atata aur, caute la gura celui ce nu avea mai mult decat cojocul. Iata ca mai stralucit decat porfira era cojocul, si pestera Dreptului mai stralucita decat curtile imparatesti. Dupa aceea suindu-se la cer nimic n-a lasat ucenicului fara numai cojocul. Cu acesta, zice, m-am; luptat cu diavolul, pe acesta si tu luandu-l, inarmeaza-te impotriva aceluia! Caci arma tare, cetate nebiruita si turn neclatit este neagoniseala. Si Elisei a primit cojocul ca pe o mostenire nepretuita. Caci era cu adevarat mostenire, nepretuita si mai cinstita decat tot aurul. Si indoit era acela, ca era si sus Ilie si jos Ilie.
 

Stiu ca fericiti pe Dreptul acela si fiecare din voi doriti sa fiti. ca acela. Ce este dar, daca va voi arata, ca ceva cu mult mal mare decat acela am luat noi toti, care ne-a invatat Sfintele Taine. Ilie un cojoc a lasat ucenicului, iar Fiul lui Dumnezeu suindu-Se la cer, Trupul Sau ni l-a lasat noua. Si Ilie dezbracandu-se l-a lasat, iar Hristos, si noua ni l-a lasat si cu el S-a inaltat. Deci sa nu cadem cu mintea, nici sa ne tanguim, nici sa ne temem de greutatea vremurilor.
 

Caci cele ce a binevoit a-Si varsa Sangele Lui pentru toti si a ni-L da noua, impreuna cu Trupul, cum se va lepada sa faca orice pentru mantuirea noastra; Deci la aceste nadejdi indraznind, sa-L rugam pe El totdeauna, si la rugaciuni si la cereri sa nu slabim; si de celelalte fapte bune sa purtam grija cu dinadinsul, ca si de primejdia ceea ce ne sta inainte sa scapam si bunatatile cele ce vor sa fie sa le dobandim, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, I Se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur